Schimbarea….de la flori la alte modalitati de exprimare vizuala
Obosisem de munca fizica care inevitabil este in spatele oricărui proiect, mă simțeam consumată de presiunea inevitabila din industria florilor, de perisabilitatea acestora. Simțeam ca spusesem cam tot ce îmi dorisem din punct de vedere creativ si simțeam nevoie unei schimbări, dar nu știam încotro sa fie ea.
Simțeam ca ajunsesem in acel punct pe care, deși pretindeam ca mi-l doresc cu ardoare, parca nu mă simțeam intru totul pregătită sa îl îmbrățișez
…..SCHIMBAREA/CRESTEREA/EVOLUTIA.
Si atunci, pe culmea superba pe care ajunsesem cu atâta truda, atât de greu si de pe care lucrurile se vedeau atât de semeț si de îmbătător pentru orgoliu, priveam neputincioasa către văile care se vedeau in toate direcțiile si nu știam încotro sa o apuc.
Este ceva binecunoscut ca lucrurile sunt ciclice in viata si ca dupa urcusuri, vin perioade de platou, apoi perioade de stagnage, de coborare si ca cea mai eficienta modalitate de crestere este reinventarea, modificarea, schimbarea. Dar cum orice fiinta umana ajunsa in perioada de confort, doreste sa ramana cat mai multa vreme pe caile stiute, bine babatorite, comode.
Si atunci, am scris pe o foaie ca îmi place sa creez, ca îmi plac armonia si arta si într-un fel ciudat îmi place sa lucrez singura, ador sa fiu înconjurată de nuanțe si de forme si sa le combin în felul meu si am decis ca îmi doresc sa experimentez si alte forme de exprimare creativa.
Cursuri de design interior
Am făcut o lista cu domeniile pe care aș putea sa le explorez si am ajuns la concluzia ca mi-ar plăcea sa fac niște cursuri de design interior, așa ca m-am înscris la un curs scurt la Londra apoi am făcut o formare profesionala in tara si am obținut o atestare de decorator de interior. Apoi mi-am dat seama ca mie oricum nu îmi plac interioarele românești (comuniste, nu discut despre cele interbelice superbe) si nici stilul caselor noastre (idem) si ca mi-ar fi foarte greu sa mă exprim creativ in acest domeniu si am reînceput sa explorez alte domenii.
Cursuri de fotografie
Mi-am dat seama ca îmi plăcea sa aranjez lucruri pe o masa…si cum fusesem implicată in mai multe proiecte de styling pentru branduri care la un moment dat avuseseră de stilizat produsele lor pe lângă flori (cosmetice si mâncare), dar într-un fel sau altul viziunea mea despre aranjarea lucrurilor si viziunea finala a fotografilor nu se potriveau, am ajuns la concluzia ca ar trebui sa fac niște cursuri de fotografie si sa îmi fotografiez singura rezultatul muncii, așa ca am făcut o formare si de fotograf si am obținut o diploma de „fotograf”.
Si încet încet, timp de vreo 5 ani de zile m-am cufundat in noua pasiune care îmi plăcea din ce in ce mai mult. Am creat un șite si o pagina de Instagram si mi-am expus lucrările acolo. Visualcounts .
Pentru ca evoluția a venit încet si într-un fel sau altul obosisem de social media, am făcut acest lucru in tăcere, eu cu mine si cu proiectele mele. Fiind om de marketing de formație, mă cunoșteam cu mulți oameni de marketing din diverse industrii si mi-a fost ușor sa le prezint noua mea pasiune si noul meu interes si încet încet sa îmi creez un portofoliu de clienți (business to business) cu care sa închei contracte lunare si pentru care sa lucrez in tihna, in ritmul meu, in stilul meu.
Cum a iesit pana la urma
Fericirea mea a fost extrema întrucât am reușit sa mă mențin in domeniul artistic, domeniu care mă pasionează. Am inceput sa am contracte care îmi dădeau liniște si predictibilitate. Munca mea putea fi evaluată pe îndelete si daca era ceva ce nu corespundea cu viziunea clientului, puteam sa refac, dar fără a mai avea presiunea momentului (așa cum se întâmplă la nunti). Am scapat de perisabilitatea inevitabilă care exista in cazul florilor si care consuma nervii si emoțiile oricărei persoane care activează in domeniu.
No Comments